ADVERTORIAL: Severica Covaciu, senator PMP din Maramureș ia atitudine. Solicitare adresată Ministrului Economiei privind „situaţia la zi a Companiei REMIN”
Severica Covaciu, senator PMP din Maramureș a adresat o solicitare ministrului Dănuţ Andruşcă, privind activitatea Companiei REMIN, a cărui acţionar unic este Ministerul Economiei :
“Domnului ministru Dănuţ Andruşcă – ministrul economiei
Obiectul interpelării: solicitare răspuns privind „situaţia la zi a Companiei REMIN”
Stimate domnule ministru,
În data de 05.03.2018, v-am adresat o interpelare referitoare la „situaţia la zi a Companiei REMIN”. Răspunsul dv a fost comunicat în formă scrisă şi înregistrat în data de 16.04.2018. Lecturând documentul pe care l-aţi semnat, am constatat că acesta reprezintă o bătaie de joc la adresa mea, a instituţiei Senatului, precum şi a maramureşenilor pe care îi reprezint în Parlamentul României. Interpelarea mea legată de activitatea Companiei REMIN cuprindea chestiuni punctuale, care necesitau răspunsuri precise, cuprinzând date concrete. Răspunsul dv nu este altceva decât o scurtă prezentare a situaţiei grele în care se află compania al cărei acţionar unic este Ministerul Economiei. Probabil, subalternii dv care au întocmit răspunsul au comis o eroare şi au trimis un document adresat altcuiva.
Domnule ministru, având în vedere aceste aspecte, vă pun în vedere din nou întrebările anterioare, la care aştept răspunsuri punctuale pentru fiecare în parte:
- care este situaţia juridică la zi a Companiei REMIN Baia Mare;
- ce cheltuieli de personal implică lunar (cu precizarea primelor zece salarii, după valoarea lor, în ordine descrescătoare, nominal şi cu funcţia deţinută de fiecare angajat) şi câţi angajaţi mai are acum REMIN;
- care sunt cheltuielile totale anuale legate de Compania REMIN, diferenţiat, pe fiecare tip de activitate în parte;
- care sunt sumele de bani intrate în contul Companiei, rezultate din vânzarea de bunuri, în ultimii 5 ani, defalcat, pe fiecare an în parte, cu precizarea tipurilor de bunuri înstrăinate;
- care sunt datoriile totale ale Companiei, cu precizarea primelor zece dintre acestea, după valoare, în ordine descrescătoare, cu precizarea creditorului;
- care sunt sumele totale de bani pe care Compania REMIN le are de încasat de la diverşi debitori, cu precizarea primelor zece creanţe, după valoare, în ordine descrescătoare, cu nominalizarea debitorului;
- care sunt perimetrele miniere aparţinătoare Companiei REMIN ce mai trebuie conservate/închise, cât la sută reprezintă ele din totatul perimetrelor miniere supuse acestui proces, care sunt sumele de bani necesare investiţiei şi cât s-a alocat în acest an din partea Ministerului Economiei;
- de ce este necesară funcţionarea în acest fel a Companiei REMIN, în condiţiile în care nu are niciun fel de activitate productivă, iar ecologizarea şi închiderea perimetrelor miniere se face de către firma menţionată anterior;
- când este prognozată data închiderii tuturor perimetrelor miniere aferente REMIN;
- care este perspectiva redeschiderii activităţii Companiei.
De asemenea, vă rog să îmi remiteţi un exemplar al Planului de reorganizare depus la instanţă, în cadrul procedurii insolvenţei, act pe care aţi omis să îl ataşaţi răspunsului dv la interpelarea 1255 / 05.03.2018.
Vă menţionez că în cazul în care nu voi primi răspunsurile solicitate şi copie după planul de reorganizare, mă voi adresa instanţei de judecată pentru a cere obligarea instituţiei pe care o conduceţi să îmi pună la dispoziţie datele publice la care am făcut referire.”
(P)























