Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Aeroportul Internațional Maramureș va depune o cerere cu finanțare europeană pentru construirea unui nou terminal         

Aeroportul Internațional Maramureș va depune o cerere cu finanțare europeană pentru construirea unui nou terminal              

Doar în anul 2019, Consiliul Județean Maramureș a acordat 20 de milioane de lei Aeroportului Internațional ”Maramureș”, suma de 13 milioane fiind folosită pentru investiții. Însă alocările financiare nu se opresc aici astfel că, potrivit președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, se va încerca, în perioada următoare, dezvoltarea celor trei componente de trafic pe Aeroportul Internațional: cursele de linie, cursele charter și cursele cargo.

”Pentru acestea din urmă, însă, sunt necesare parteneriate cu agenții economici, dar și implicarea Guvernului, care sperăm să prevadă și pentru viitor scheme de investiții pentru agenții economici din Maramureș. Fac din nou un apel la parlamentari, deoarece cu toții trebuie să ne dăm mâna, indiferent de culoarea politică și să susținem în Parlamentul României investițiile pentru județul nostru. Schemele de ajutor de stat și programele de dezvoltare a județului Maramureș trebuie să fie din nou prioritizate, așa cum au fost în anii trecuți”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea-presedinte PSD Maramures.

Până la finalul anului în curs, administrația Aeroportului Internațional "Maramureș"  își propune finalizarea documentației în vederea depunerii cererii de finanțare europeană, din fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare, pentru construirea unui nou terminal. În proces de finalizare se află și întreaga documentație de atribuire pentru noul terminal, a cărui execuție va fi scoasă la licitație la începutul lunii ianuarie. Acesta urmează să aibă o suprafață de aproximativ 10000 m² și să fie construit pe două nivele, astfel încât să poată procesa în același timp atât pasageri cu zboruri interne, cât și cu zboruri externe. Pentru noul terminal sunt prevăzute dotări la cele mai înalte standarde, similare celor din aeroporturile moderne. Potrivit studiului de fezabilitate, investiția pentru terminalul care ar urma să suplinească dezvoltarea aeroportului pentru următorii 20 de ani se va ridica la 24 milioane euro, termenul de finalizare prevăzut fiind de doi ani de zile.

 

Mai trebuie reținut faptul că, potrivit ultimelor reglementări ale Comisiei Europene, începând cu anul 2023, consiliile județene nu vor mai putea acorda subvenții aeroporturilor, astfel că, în negocierile cu companiile aeriene, Aeroportul Internațional "Maramureș" va trebui să stabilească sume adecvate pentru operare, pentru a-și acoperi cheltuielile de funcționare și, în același timp, să poată oferi tarife atractive pentru călători.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire