Ajutor financiar pentru casele distruse de grindină

Locuitorii din comuna Asuaju de Sus şi alte două localităţi rurale ale căror gospodării au fost distruse de grindina căzută în luna iulie vor fi sprijiniţi cu un ajutor financiar oferit prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), a declarat, subprefectul judeţului Maramureş, Crina Chilat.

Conform aceleaşi surse, Agenţia a alocat pentru sprijinul beneficiarilor suma de 890.000 lei.

‘Cele mai afectate de grindina căzută au fost gospodăriile din Asuaju de Sus, Vima Mică şi Ulmeni. Peste 330 de imobile afectate de căderile de grindină au fost incluse pe lista trimisă spre Guvern. Imediat producerii evenimentului, împreună cu reprezentanţii primăriilor am identificat dimensiunea pagubelor produse de grindină. Majoritatea acoperişurilor erau distruse, iar apa de ploaie distrugea locuinţele. (…) Odată cu primirea banilor, oamenii din aceste localităţi vor renunţa improvizaţiile făcute şi vor putea să-şi refacă acoperişurile distruse până la venirea iernii’, a declarat Crina Chilat.

Ajutorul financiar a fost alocat de Guvern, iar repartizarea este operată prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.