Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Al doilea Pământ, o planetă locuibilă aproape de Terra

Al doilea Pământ, o planetă locuibilă aproape de Terra

Niciodată până acum nu s-a făcut o asemenea descoperire: un al doilea Pământ situat aproape de planeta noastră.

Astronomii au anunțat o descoperire epocală pentru omenire: un al doilea Pământ #Secret, o lume locuibilă extraterestră care orbitează în jurul stelei Proxima Centauri, o pitică roșie, care se găsește la circa 4,2 ani-lumină de planeta noastră, potrivit publicației The Sun. Un #Mister al universului care a fost descifrat de oamenii de știință de la European Southern Observatory (ESO) cu ajutorul telescopului La Silla din Chile.

Această #descoperire relevă astfel cea mai apropiată planetă locuibilă față de Pământ, ceea ce ar însemna că am putea ajunge acolo în timpul vieții noastre, conform News. Uimitoarea lume extraterestră, care nu a fost anunțată încă oficial, a dus la nenumărate speculații, ce vorbesc despre faptul că descoperirea celui de-al doilea Pământ a fost ținută în secret, în mod deliberat.

”Se crede că această planetă, care nu a fost denumită încă, este asemănătoare Pământului și orbitează în jurul stelei Proxima Centauri, ceea ce i-ar putea permite să aibă apă lichidă la suprafața ei, o caracteristică importantă care să susțină viața. Niciodată până acum oamenii de știință nu au descoperit un al doilea Pământ, atât de aproape de noi ”, a declarat o sursă anonimă din cadrul ESO.

De la lansarea din anul 2009, a sondei spațiale Kepler a agenției americane NASA, s-au descoperit mai mult de 4.000 de exoplanete. Dintre acestea, există 216 planete asemănătoare Pământului aflate în zona Goldilocks, o regiune din jurul unei stele în care temperatura de la suprafață care permite existența apei.

Deși cele mai multe dintre aceste planete similare Pământului sunt locuibile, ele sunt situate la mii de ani-lumină depărtare de Terra, ceea ce înseamnă că sunt greu accesibile.

Se așteaptă ca agenția spațială NASA din Statele Unite să anunțe descoperirea spre sfârșitul lunii august, iar dacă totul se confirmă atunci proiectul Breackthrough Starshot conceput de Stephen Hawking și Yuri Milner, legat de o planetă locuibilă, ar putea prinde viață, potrivit Sunday Express. ”Descoperirea unei posibile planete locuibile în jurul stelei Proxima Centauri ar fi foarte captivantă”, a declarat cercetătorul Philip Lubin în Universe Today.

Sursa: blastingnews.com

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire