Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Alcool și viteză. Ce au găsit polițiștii azi noapte la Borșa?

Alcool și viteză. Ce au găsit polițiștii azi noapte la Borșa?

În noaptea de 18 spre 19 mai a.c., polițiștii din Borșa au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere în vigoare.

Astfel, polițiștii au oprit pentru control autovehicule, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 2.310 lei. De asemenea, au reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 01.00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula cu o viteză de 124 km/h (+74 km/h), care avea direcția de deplasare înspre Moisei. Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, ci și-a continuat deplasarea până pe strada Torentului din Borșa. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Borșa, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul din Borșa în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a concentrației de alcool din sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire