Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Alertă de la cititori! În Borșa a venit iarna! FOTO

Alertă de la cititori! În Borșa a venit iarna! FOTO

Alertă de la cititori! În Borșa a venit iarna!

 Codul portocaliu de ninsori se aplică în Maramureș. În Borșa a venit iarna. Zăpada și gerul par să fi pus stăpânire pe localitățile maramureșene aflate la cea mai mare altitudine. Primii care resimt efectul frigului sunt borșenii. Aici, pe în Pasul Prislop, iarna pare să-și intre în drepturi. Un cititor al ”Maramureș Jurnal” ne-a trimis un set de poze elocvente, care arată că la Borșa a venit deja iarna. Zăpadă și frig, așa putem caracteriza vremea în Borșa și împrejurimi. Oamenii își scot deja la înaintare bocancii și hainele cele groase, iar mașinile sunt echipate cu lanțuri și cauciucuri de iarnă.

Este destul de devreme, fiind doar 11 octombrie, ca iarna să se instaleze deja în Borșa, însă la sfârșitul lunii septembrie, zăpada apăruse pe vârfurile Pietrosului Rodnei. Și acele semne au prevestit, oarecum, ceea ce se întâmplă în aceste zile. Reprezentanții administrației locale din Borșa sper să fie doar ceva trecător, iar fulgii de nea care azi acoperă drumurile, să se mai lase așteptați până la adevărata iarna.

[gallery ids="46258,46259,46257"]

 

Amalia Babici Man

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire