Alertă în România! Doi muzicieni români care au concertat în Wuhan, China, suspecţi de coronavirus. Sunt căutaţi de autorităţi

Alertă în România! Doi muzicieni români care au concertat în Wuhan, China, suspecţi de coronavirus. Sunt căutaţi de autorităţi

Patru persoane din județul Arad sunt vizate de o anchetă epidemiologică, fiind suspectate că ar putea să fie afectate de virusul misterios care a ucis deja 17 oameni în China şi s-a răspândit în mai multe ţări. 50 de muzicieni de la mai multe filarmonici din țară, dintre care și Arad, au fost puși sub carantină, după ce au concertat împreună în orașul Wuhan, epicentrul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

START OFERTE ANTALYA 2020-PLECARE CU AVIONUL DIN BAIA MARE

Două dintre persoane sunt angajați la Filarmonica de Stat Arad, unde conducerea a luat măsuri speciale. Cei doi oameni locuiesc în Timișoara și Reșița, scrie Realitatea de Arad.

Managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban, a declarat pentru specialarad.ro că de la Arad au fost plecați doi instrumentiști la concertul din China, anume un bărbat și o femeie, care s-au alăturat orchestrei plecate în străinătate ca proiect individual, nefiind în timpul programului de lucru. Managerul Filamonicii arădene a mai spus că plecarea acestora a fost pe propria lor răspundere, unul dintre ei luându-și concediu fără plată, iar altul concediu medical, pe întreaga durată a deplasării în China.

„La ora actuală, cei doi instrumentiști au fost trimiși acasă, ca metodă de precauție, „să stea sub un fel de carantină, până se hotărăște că sunt în afara oricărui pericol”, a spus Orban. Aceștia au domiciliul în alte orașe, unul fiind din Timișoara, iar altul din Reșița. S-a hotărât ca aceștia să nu se prezinte la serviciu timp de 15 zile . Nu prezintă nici o stare de rău, însă sunt rugați să țină legătura constant, în această perioadă, cu medicii spitalelor din orașele lor de domiciliu.

Reluarea activităţii, doar cu adeverinţă medicală

Doru Orban a precizat că a purtat discuții pe acest subiect și cu Direcția de Sănătate Publică Arad și că reluarea activității celor doi instrumentiști, peste 15 zile, va fi acompaniată, obligatoriu, de prezentarea unei adeverințe medicale din care să reiasă că sunt „clinic sănătoși”.

Alte două persoane, un pensionar care locuiește în Timișoara și Arad și un cadru didactic de la liceul de artă din Arad sunt și ele în atenția medicilor. Chiar dacă nu prezintă suspiciuni de îmbolnăvire, cei doi artiști au fost plasați în carantină, din motive de siguranță.

Celor patru persoane li s-a recomandat să stea în casă și să nu ia legătura cu alte persoane timp de 14 zile nu pentru că ar fi bolnave, ci pentru a nu fi transportatori ai virsului și a risca astfel să îmbolnăvească alte persoane.

Virusul poate fi letal

Coronavirusul afectează nasul, gâtul sau sinusurile, iar simptomele sunt similare cu cele ale pneumoniei, printre care febră ridicată și dificultate mare în a respira. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 10 și 14 zile. Această familie de viruși afectează de regulă animalele, motiv pentru care specialiștii din China sunt de părere că infecția a pornit dintr-o piață din Wuhan unde se comercializează animale sălbatice vii pentru consum.

OMS a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.