ALERTĂ maximă în România! O boală periculoasă, la graniță!

alerta

Serviciile veterinare din România sunt de două luni în alertă maximă, din cauza apariţiei pestei porcine africane în apropierea graniţelor ţări, până la această dată fiind luate toate măsurile obligatorii pentru prevenirea acestei boli, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dumitru Băiculescu, relateaza economica.net.

La ora actuală, pericolul apariţiei pestei porcine africane este destul de mare pentru România deoarece ultimul caz a apărut în Odessa (Ucraina), la circa 150 de kilometri de graniţa cu România.

In judeţele limitrofe cu Ucraina şi Republica Moldova, măsurile întreprinse sunt mult mai severe decât în celelalte judeţe, iar responsabilii fondurilor de vânătoare din aceste zone au fost informaţi în ceea ce priveşte organizarea unor vânători de mistreţi pentru efectuarea testelor de depistare a pestei porcine africane.

În aceste zile avem întâlniri cu guvernatorul Deltei Dunării, cu autorităţile locale din Tulcea şi cu directorii silvici, care ne vor sprijini pentru organizarea vânătorilor. Vrem să facem aceste vânători sub coordonarea ANSVSA şi a direcţiei din Tulcea, deoarece nu sunt activităţi sportive, ci sunt numai şi numai cu scop de diagnostic. Sunt două lucruri de urmărit: în primul rând să cercetăm dacă într-adevăr există boala în Delta Dunării şi în al doilea rând dacă vânatul este împins în zona de pătrundere pe teritoriul României. Scopul nostru este să descoperim virusul în mediul sălbatic, dacă există pe teritoriul României, pentru că în cazul în care îl descoperim într-o localitate, lucrurile se complică mult mai mult’, a explicat Băiculescu.

Activităţile de vânătoare în Delta Dunării au fost interzise din anul 2011, după ce a intrat în vigoare Legea nr. 136 care a modificat actul normativ privind constituirea Rezervaţiei Deltei Dunării.

Potrivit sursei citate, pesta porcină africană nu se transmite la om, fiind o boală specifică porcilor sălbatici şi domestici, însă are o difuzibilitate foarte mare.

La ora actuală, pe plan mondial, nu există vaccinuri pentru tratamentul pestei porcine africane, iar pericolul pentru zonele aflate la graniţa cu România este foarte mare.

Pesta porcină africană nu este o boală care se transmite la om, ea este specifică porcului sălbatic şi a celui domestic. În comparaţie cu pesta porcină clasică, cea africană are o difuzibilitate mult mai mare,iar la ora actuală nu există pe plan mondial un vaccin contra pestei porcine africane.

Conducerea ANSVSA a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru analizarea măsurilor luate în vederea prevenirii apariţiei pestei porcine africane pe teritoriul României, iar la începutul lunii ianuarie va sosi în România o misiune europeană pentru efectuarea unei evaluări în acest sens.

În anul 2015, ANSVSA a realizat în jur de 3.000 de probe pentru depistarea pestei porcine africane, iar pentru 2016 numărul acestora va creşte până la 25.000.

Pesta porcină africană evoluează de câţiva ani în unele state din Uniunea Europeană,  prezenţa virusului având printre efecte interzicerea comerţului intra-comunitar cu carne de porc. În statele din afara spaţiului comunitar au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană, respectiv Belarus, Rusia şi Ucraina, existând informaţii că virusul ar evolua şi în Republica Moldova.

Loading...

2 COMENTARII

  1. …asta este ca si cu gripa aviara…aruncam ce avem noi ca sa cumparam de la voi…cu acceptul guvernantilor marionete…

  2. ….si chiar trebuie impuscati acei mistreti..???…nu se poate sa fie tranchilizati si sa li se recolteze probele pentru respectivele analize medicale..???…sau acesta este motivul organizarii unui braconaj cu acte in regula..???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.