ALERTĂ MAXIMĂ! ISIS, noua AMENINȚARE: OTRAVĂ în mall-uri

Cine crede că ISIS este terminată, se înșală: frontul jihadist se mută din Orientul Mijlociu în Occident, iar teroriștii au noi strategii de atac.

ISIS dă instrucțiuni așa-numiților „lupi singuratici” să lanseze atacuri teroriste aruncând otravă în locurile foarte aglomerate, mai cu seamă mall-uri, a avertizat într-o conferință de presă directorul adjunct al Institutului Internațional pentru Antiterorism din Israel, Eitan Azani.

Acesta, citat de Jerusalem Post, a descris noua tactică drept făcând parte dintr-o nouă tendință promovată de liderii de opinie ISIS pe rețelele sociale, de „a purta jihadul pe teritoriul inamic, ceea ce este în opoziție” cu strategia din anii trecuți, „când ISIS făcea apel la recruți să vină” în Siria și Irak.

Schimbarea ar însemna că ISIS știe că înfrângerea sa militară în Orient este aproape, iar cea mai bună metodă de a-și conserva renumele este de a derula atacuri „acasă la inamic”.

Azani a adăugat că țările occidentale nu au știut cum să combată procesul de radicalizare, înainte ca potențialii recruți să devină teroriști adevărați.

„Radicalizarea atacatorilor din Spania” de la ultimele atentate „a durat mult timp, dar nimeni nu a observat că se radicalizează”, a mai spus Azani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.