Alertă meteo. Ninsori viscolite la munte în următoarele ore

România trece direct la iarnă cel puţin în zona muntoasă, unde un ciclon polar aduce căderi de zăpadă, viscol şi temperaturi scăzute. Deja ninge pe Transalpina, în zona Rânca, dar şi pe Transfăgărăşan.

Alertă meteo. Pe platoul Bucegilor, s-a așternut deja un strat subțire de zăpadă, iar ceața face ca vizibilitatea să fie extrem de redusă, la cel mult 15-20 de metri.

„Avertizăm turiștii să fie foarte atenți în alegerea traseelor și să nu se aventureze pe traseele care ar putea să e pună probleme. Trebuie să fie foarte bine echipați și antrenați pentru această perioadă a anului”, anunță salvamontiștii.

Și în stațiunea Rânca din Gorj a nins pentru prima oară în acest sezon, iar drumarii deja au scos utilajele pentru a curăța șoselele de zăpada care s-a așternut în câteva ore.

Este alertă meteo de cod galben de ninsori viscolite la munte, dar și vânt puternic în celelalte regiuni. Avertizarea este valabilă în intervalul 11 noiembrie, ora 17.00-12 noiembrie, ora 18.00.

La peste 1400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.

Șoferilor li se recomandă să ruleze cu viteză adaptată condițiilor de drum, să nu bruscheze comenzile vehiculului, să crească distanța între vehicule, să se asigure corespunzător înaintea schimbării benzii sau a direcției și să nu staționeze pe banda de urgență a autostrăzilor.

Alertă meteo. Se strică vremea din această după amiază. Avertizare meteo pentru ploi în nordul și nord-estul țării, intensificări ale vântului în mai multe regiuni și ninsori în Carpații Orientali, începând de sâmbăta seara, 11 noiembrie, până duminică, 12 noiembrie.

Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului, predominant ninsori la munte la peste 1. 400 m, temporar viscol la peste 1700 m

Un ciclon puternic va afecta țara noastră până duminică. În Maramureș, Crișana, nord-estul Transilvaniei și în nordul și centrul Moldovei, ploile vor continua la noaptea și mâine, iar local cantitățile de apă vor atinge 15 – 20 l/mp.

În zonele de munte, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, care se vor extinde pe parcursul nopții, odată cu pătrunderea unei mase de aer rece dinspre nord-vest, anunţă ANM

Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la peste 1400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.

Val de aer polar, primele zăpadă consistentă în România. Va ninge viscolit la munte. Ce spune şefa ANM despre ninsorile din Bucureşti

Notă: Unele intensificări ale vântului cu viteze de 45…55 km/h vor fi și în restul teritoriului. În dimineața zilei de duminică în zonele joase din estul Transilvaniei și Maramureș, trecător vor fi precipitații mixte.sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.