Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ALERTĂ:Fostul ministru de Interne Cristian David, adus cu mandat la DNA

ALERTĂ:Fostul ministru de Interne Cristian David, adus cu mandat la DNA

Cristian David, fost ministru de Interne și fost ministru al Românilor de Pretutindeni, a fost adus cu mandat, miercuri dimineață, la Direcția Națională Anticorupție. Deocamdată nu este clar dacă David este audiat în dosarul privind justificarea averii sau are calitatea de suspect într-un nou dosar.

 Procurorii DNA anunțau la 5 martie anul trecut că David, fost ministru de Interne în cabinetul Tăriceanu, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, potrivit unui comunicat de presă. Dosarul vizează modul în care Cristian David a încercat să justifice 60.000 de euro din declarația de avere.

În acelaşi dosar, anchetatorii au început urmărirea penală faţă de mama fostului ministru, Georgiana Dumitrescu. Aceasta este acuzată de uz de fals şi fals în înscrisuri oficiale. Procurorii susţin că „în cauză există date şi probe din care rezultă indicii potrivit cărora Georgiana Dumitrescu a acceptat încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui imobil situat în oraşul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică la data de 30 august 2013, ambele cu conţinut nereal şi destinate folosirii, de către fiul său Cristian David, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere patrimonială".- See more at:

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire