Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Amenzi de 26.000 lei și ateliere de reparații auto din Maramureș închise. Care a fost cauza?

Amenzi de 26.000 lei și ateliere de reparații auto din Maramureș închise. Care a fost cauza?

În perioada 22/23 noembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș și comisari din cadrul Gărzii Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș, au organizat și executat o acțiune în cadrul căreia au fost derulate activități de control destinate prevenirii și combaterii faptelor ilicite săvârșite pe domeniul reparațiilor de autovehicule, pe raza municipiului Baia Mare, comuna Săcălășeni și comuna Copalnic Mănăștiur.

Cu ocazia activităților derulate au fost verificate șase societăți comerciale și șase persoane fizice care desfășoară activități pe domeniul reparării de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate ale prevederilor legale pe linia autorizării atelierelor de reparații auto și pe linie de mediu, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26.000 lei.

Totodată, pentru o persoană juridică și pentru o persoană fizică dintre cele verificate, s-a dispus și măsura complementară a suspendării activității acestora până la intrarea în legalitate.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire