Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Amenzi în valoare totală de peste 10.000 de euro pentru nereguli la regimul comercial. Ce au controlat polițiștii economici băimăreni?

Amenzi în valoare totală de peste 10.000 de euro pentru nereguli la regimul comercial. Ce au controlat polițiștii economici băimăreni?

Sâmbătă, 06 august polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii descoperirii și sancționării faptelor ilicite săvârșite în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare, alimentației publice, a contrabandei cu tutun și produselor contrafacute.

În cadrul acțiunii desfăşurate, polițiștii au verificat 32 de societăți comerciale și șapte persoane fizice, care desfășoară activități pe zona Municipiului Baia Mare și în localitățile învecinate, în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare și alimentație publică.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale în valoare totală de 54.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999.

Totodată, a fost confiscată suma totală de 2.694 de lei reprezentând sume de bani nefiscalizate și cantitatea de 40 pachete de țigarete.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire