Anunţ de ultimă oră de la Casa Regală!

regele mihai regina anaCasa Regală a României anunță, într-un comunicat oficial, că în data de 10 mai 2016, împlinește 150 de ani de la înființare, motiv pentru care organizează un Garden Party și un concert regal la Castelul Peleș.

Cu această ocazie, ”Casa Majestății Sale organizează Garden Party și un concert regal la Castelul Peleș. Evenimentul începe la ora 17.30 și se încheie la ora 19.30. Intrarea este liberă pentru toată lumea. Publicul va avea acces pe peluza din fața castelului și pe aleea Peleșului”, se arată în comunicat. ”Familia Regală așteaptă cât mai mulți români să vină la Castelul Peleș, la această sărbătoare importantă pentru Coroană și pentru națiunea română”, se mai arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, vor susține concertul orchestra lărgită a Cameretei Regale, violonistul Remus Azoitei și tenorul Teodor Ilincăi, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare și de popularitate din creația compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu și Grigoraș Dinicu, precum și lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saens, Ernesto de Curtis și Eduardo di Capua.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.