Anunțul ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu: Românii care vor putea ieși la pensie mai devreme, fără să fie penalizați

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat care sunt românii care pot ieși la pensie mai devreme, fără a fi penalizați.

Regulile în ceea ce privește pensiile românilor se schimbă, de anul acesta, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.

Potrivit legii, toți pensionarii români au beneficiat, la începutul acestui an, de o indexare a pensiei, în raport cu inflația. Însă, potrivit guvernanților, pensiile vor crește din nou din luna septembrie, pentru peste trei milioane de români, după recalculare.

Se schimbă însă și regulile în ceea ce privește pensionarea anticipată în cazul celor care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, e explicat, așadar, care sunt românii care se vor putea pensiona anticipat.

„Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea. Indiferent de legea pe care s-a ieșit, se vor aplica prevederile legii 360 și se va aplica formula de calcul.

Este important de știut că nu se acordă beneficii la beneficii. Punctele de stabilitate se obțin doar pentru perioadele contributive.

Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă.

Dar atât pentru condiții speciale cât și pentru cele deosebite, am reținut beneficiile”, a explicat Simona Bucura Oprescu.

În această nouă lege, definirea locurilor de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale se păstrează, la fel ca în actuala lege a pensiilor, mai exact:

locurile de muncă în condiții deosebite sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;

locurile de muncă în condiții speciale sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

Potrivit noii legi, pentru perioadele de cotizare în condiții deosebite sau speciale se acordă perioade suplimentare, care constituie stagiu de cotizare în condiții normale, după cum urmează:

patru luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;

șase luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.

Practic, pentru fiecare an lucrat în astfel de condiții, salariații câștigă câteva luni în plus la stagiul de cotizare. Legea nouă ia în considerare și aceste perioade suplimentare la vechimea în muncă acordată în baza legislației de dinainte de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, dar și perioadele suplimentare acordate pentru condițiile deosebite/ speciale de muncă în baza legislației de după această dată.

Cu alte cuvinte, fiecare perioadă de muncă în condiții speciale/ deosebite va fi valorificată în favoarea celui ce se pensionează conform regulilor stabilite.

”Reducerea maximă pe vechea lege era de 13 ani, în condiții speciale de muncă. Nu la mineri, unde este mai mare. 49 de ani, minus 13 ani, 36 de ani era stagiul contributiv. La 36 de ani ar avea următoarele puncte de stabilitate: 0,5 puncte pentru intervalul 25-36 de ani, 0,75 pentru 30-35 de ani si un punct pentru ce depășește 35 de ani. Deci doar munca efectiva contribuie la bonificare”, a explicat ministrul la România TV.

Urmează ca românii să primească deciziile de recalculare
Ministrul Muncii a vorbit, de asemenea, despre termenul în care românii vor primi deciziile de recalculare.

„Vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor – septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dânşilor va fi recalculată. Da, dragii noştri! Fiecare pensie va fi recalculată.

Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid.

După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 – reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a afirmat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.