Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat în 12 martie o acțiune amplă pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul economico-financiar. În urma verificărilor, oamenii legii au indisponibilizat aproape 400 de produse susceptibile a fi contrafăcute și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
Acțiunea a vizat prevenirea și descoperirea faptelor care aduc atingere bugetului consolidat al statului, fiind controlate transporturile de mărfuri cu risc fiscal ridicat, transporturile și comercializarea de cereale provenite din extern, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum și modul în care agenții economici utilizează aparatele de marcat electronice fiscale, potrivit prevederilor Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999.
În cadrul activităților, polițiștii au verificat 54 de operatori economici și au oprit în trafic 37 de autovehicule destinate transportului de marfă.
Controalele au scos la iveală mai multe nereguli, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Dintre acestea, patru amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, au fost confiscate sume de bani în valoare totală de 1.004 lei.
Pe parcursul verificărilor, polițiștii au constatat și cinci fapte de natură penală. Mai multe persoane fizice și juridice sunt suspectate că ar fi deținut și comercializat, în punctele de lucru, produse care poartă însemnele unor mărci cunoscute și protejate pe teritoriul României, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute.
Astfel, până la finalizarea cercetărilor, polițiștii au indisponibilizat 394 de produse – articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării – a căror valoare totală este estimată la aproximativ 53.000 de lei.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de caz, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
La acțiune au participat, alături de polițiștii maramureșeni, inspectori din cadrul Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, precum și polițiști din cadrul Poliția Orașului Baia Sprie și Poliția Orașului Seini.























