Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Aproximativ 10 tone de produse second hand, oprite la intrarea în țară

Aproximativ 10 tone de produse second hand, oprite la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu saltele second hand.

În data de 6 martie a.c., la ora 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Italia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, saltele second hand, de la o societate comercială din Italia către o societate comercială din Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 9.730 kg -  nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire