Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Baia Mare au documentat activitatea infracțională în două cauze penale de furt, constatând faptul că bănuit de comiterea faptei este un tânăr din municipiu.
În fapt, polițiștii au fost sesizați despre faptul că unui bărbat i-au fost sustrase două trotinete electronice, pe care le deținea în uscătoria imobilului de pe bulevardul Regele Ferdinand, cauzând un prejudiciu de 7.000 de lei.
În urma depunerii unei alte sesizări, a reieșit faptul că, din incinta unui centru comercial de pe bulevardul Unirii, persoane necunoscute ar fi sustras prin smulgere trei panouri de tablă perforată de la o boxă amenajată pentru depozitarea deșeurilor, împrejmuită cu gard metalic. Prejudiciul cauzat a fost de 1.000 de lei.
Polițiștii au demarat activități specifice, constatând faptul că, persoana bănuită de comiterea ambelor furturi este un tânăr de 27 de ani din Baia Mare.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat instanței care a dispus măsura arestării preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.