Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ARSENAL PIROTEHNIC la Borșa: 1163 de artificii și 260 de petarde confiscate de polițiști!FOTO

ARSENAL PIROTEHNIC la Borșa: 1163 de artificii și 260 de petarde confiscate de polițiști!FOTO

ARSENAL PIROTEHNIC la Borșa: 1163 de artificii și 260 de petarde confiscate de polițiști!FOTO

Poliţiştii maramureșeni au ridicat, în vederea confiscării, aproape 1500 de obiecte pirotehnice descoperite într-un autovehicul. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Maramureș, împreună cu cei din orașul Borșa, au oprit, pentru control, o autoutilitară, ce se deplasa pe DN 18, strada Victoriei din localitate.

La volanul acesteia a fost identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani iar pe locul dreapta față un tânăr, în vârstă de 29 de ani, ambii din județul Suceava.

În urma controlului autoutilitarei, polițiștii au descoperit aproape 1500 de obiecte pirotehnice, respectiv 1163 de artificii și 260 de petarde.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat că cei doi bărbați nu dețin autorizație pentru a deține și comercializa materii explozive, respectiv articole pirotehnice de nicio categorie.

Polițiștii au dispus ridicarea, în vederea confiscării, a întregii cantități de articole pirotehnice descoperită.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor două persoane.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire