Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Aruncarea deșeurilor în natură, sancționată de jandarmii montani de la Cavnic

Aruncarea deșeurilor în natură, sancționată de jandarmii montani de la Cavnic

Ieri 16 iulie, în jurul orei 12.00, în timp ce se aflau în efectuarea serviciului de patrulare în zona de competență, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Cavnic, au observat mai multe deșeuri de carton și hârtie aruncate pe marginea drumului în zona Pasului Neteda, în apropierea traseului turistic spre Creasta Cocosului.

Jandarmii au verificat cu atenție fiecare ambalaj pentru a obține indicii cu privire la identitatea celui care le-ar fi putut depune acolo. După mai multe cercetări, a fost identificată o persoana în vârstă de 53 de ani din Vișeu de Sus care a recunoscut că a aruncat deșeurile acolo întrucât a considerat că este mai comod să le arunce acolo decât să le transporte până la un container pentru hârtie și carton. Astăzi s-a prezentat la fața locului, a adunat deșeurile și le-a depus într-un loc special amenajat pentru acestea.

Totodată, pentru aruncarea gunoiului în fondul forestier național, persoana a fost sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei conform prevederilor Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Jandarmeria Maramureș reaminteste tuturor cetățenilor faptul că păstrarea naturii curate și depunerea deșeurilor în locuri special amenajate este o obligație a fiecărui cetățean, iar nerespectarea acesteia se sancționează, potrivit legii, cu amendă contravențională cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei.

Jandarmii montani vor intensifica acțiunile de patrulare în zonele în care există suspiciunea că se depun necorespunzător deșeuri pentru a descuraja aceste fapte și pentru a sancționa orice abatere legală.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire