Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ascunși în automarfare cu intenția de a trece ilegal în Ungaria

Ascunși în automarfare cu intenția de a trece ilegal în Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad au depistat cincisprezece cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi în trei automarfare.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni turci și un român. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania, Franța și Cehia.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, cincisprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Iran, cu vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire