Dacă e a doua duminică din iulie, e Ziua Picnicului la Baia Mare!
Ia cu tine un om drag, o păturică, un ceva de ronțăit, o minge / o carte / un joc, niște cremă de soare și niște apă și vino în 8 iulie, de la ora 17.00, pe Câmpul Tineretului, la un picnic pentru tot orașul! Sau, dacă nu vrei să iei nimic cu tine sau nu ai pe cine să iei, nu lua; se găsește loc și pentru tine pe o păturică, iar toate celelalte se pot și ele împărți. Doar hai!
Evenimentul este organizat de Asociația Esperando și se dorește a deveni unul cu tradiție în Baia Mare. Față de majoritatea evenimentelor organizate de asociație, acesta nu are ca scop nici creșterea conștientizării, nici strângerea de fonduri, nici promovarea unor obiceiuri de viață activă. De această data, scopul este doar adunarea, la un loc, a unui grup cât mai mare de băimăreni, cu grijile lăsate deoparte, așa încât să ne bucurăm împreună de o zi frumoasă de weekend și de prezența celorlalți.























