Atac al jihadiştilor: Cel puţin 28 de civili au murit

Cel puţin 28 de civili au fost ucişi în noaptea de vineri spre sâmbătă în lovituri aeriene asupra provinciei siriene Idleb (nord-vest), controlată de jihadişti, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

Patru copii se numără printre victimele raidurilor care au vizat localitatea Armanaz, potrivit OSDO, care nu a putut preciza dacă loviturile aeriene au fost lansate de regimul de la Damasc sau de aliatul său rus.

Regiunea Idleb a fost desemnată în luna mai ca fiind una dintre „zonele de dezescaladare” din Siria, în baza unui acord între Rusia şi Iran, susţinători ai regimului, şi Turcia, care îi sprijină pe rebeli.

Oraşul Idleb a trecut la sfârşitul lui iulie sub controlul jihadiştilor din fosta ramură Al-Qaida în Siria, după retragerea unui grup insurgent rival.

În timpul negocierilor de la Astana dintre Rusia, Iran şi Turcia s-a decis înfiinţarea a patru „zone de dezescaladare” în Siria, în regiunile Idleb (nord-vest), Homs (centru), în Ghouta Orientală, lângă Damasc, precum şi în sudul ţării.

Sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.