Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Atac dur al președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea: „Guvernul lasă primăriile fără bani și mută resursele la Capitală

Atac dur al președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea: „Guvernul lasă primăriile fără bani și mută resursele la Capitală

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a lansat critici dure la adresa Guvernului în ceea ce privește modul în care este construit bugetul național, avertizând că multe administrații locale riscă să nu poată finaliza proiectele finanțate din fonduri europene.

Potrivit acestuia, situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât România se află într-o perioadă decisivă pentru implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Lucrurile sunt cu adevărat serioase, mai ales în această perioadă în care România trebuie să finalizeze proiectele din PNRR. În loc ca Guvernul să își canalizeze resursele financiare pentru a sprijini administrațiile locale să ducă la capăt aceste proiecte, vedem exact contrariul”, a declarat Gabriel Zetea.

Acesta susține că primarii din întreaga țară se confruntă cu o problemă majoră legată de lipsa fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor europene.

„Primarii din toată țara se confruntă cu o problemă reală: nu au resursele necesare pentru cofinanțare. Fără aceste resurse, multe proiecte riscă să se blocheze sau să rămână nefinalizate. Iar dacă aceste proiecte nu vor fi duse la bun sfârșit, România riscă să piardă bani europeni extrem de importanți”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Maramureș.

Gabriel Zetea a criticat și direcția în care sunt orientate resursele financiare ale statului, afirmând că o mare parte dintre acestea sunt concentrate către Capitală.

„În loc să susțină comunitățile locale și dezvoltarea lor, Guvernul pare preocupat să redirecționeze tot mai multe resurse către București, pentru a acoperi datoriile acumulate în ultimii ani. Aceasta a fost, din păcate, una dintre marile preocupări în procesul de construire a bugetului național: cum să trimitem cât mai mulți bani către capitală”, a spus Zetea.

În opinia sa, situația este paradoxală, în condițiile în care Bucureștiul este deja cea mai bogată administrație din România, în timp ce multe comunități locale din țară se confruntă cu dificultăți în finanțarea proiectelor de dezvoltare.

Președintele Consiliului Județean Maramureș a subliniat că, pentru o dezvoltare echilibrată a României, este esențial ca administrațiile locale să fie sprijinite financiar.

„Dacă vrem cu adevărat dezvoltare echilibrată și șanse egale pentru toate regiunile țării, atunci trebuie să susținem administrațiile locale, nu să le lăsăm singure în fața unor responsabilități uriașe”, a concluzionat Gabriel Zetea.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire