Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ATENTAT TERORIST în urmă cu câteva minute: Cel puţin 6 victime

ATENTAT TERORIST în urmă cu câteva minute: Cel puţin 6 victime

ATENTAT TERORIST în urmă cu câteva minute: Cel puţin 6 victime

Un palestinian a rănit joi şase persoane deschizând focul şi atacând trecători cu un cuţit în Piaţa Petah Tikva din Tel Aviv, a anunţat poliţia israeliană, informează AFP.
Agresorul, în vârstă de 19 ani şi originar din Cisiordania ocupată, a fost arestat, a declarat poliţia, care a vorbit despre un act "terorist", scrie agerpres.ro.

Victimele au suferit răni moderate sau au fost rănite uşor, a adăugat poliţia.

Autorul a fost mai întâi neutralizat de trecători înainte ca poliţiştii să-l aresteze cu arma de foc în mână, a declarat poliţia.

Unele dintre victime au fost rănite de gloanţe, cel puţin una - cu cuţitul, iar o alta a primit lovituri, potrivit poliţiei.

Serviciile de urgenţă ale organizaţiei United Hatzalah au anunţat că unul dintre răniţi a fost lovit de trecători care au crezut că era atacatorul. "Eu nu sunt terorist, îl urmăream pe terorist", a strigat rănitul, potrivit United Hatzalah, care a spus că a tratat de asemenea oameni în stare de şoc.

De la 1 octombrie 2015, un val de violenţă în Israel şi teritoriile palestiniene a costat viaţa a peste 250 de palestinieni, 41 de israelieni, doi americani, un iordanian, un eritreean şi un sudanez, potrivit unui bilanţ stabilit de France Presse.

Cei mai mulţi dintre palestinienii ucişi erau autori sau presupuşi autori ai unor atacuri antiisraeliene, deseori comise de tineri izolaţi.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire