ATENȚIE CUI TRANSMITEȚI DATELE CARDULUI BANCAR!

Polițiștii maramureșeni atrag atenția cetățenilor să fie prudenți și să nu cadă în capcanele celor care vor să înșele prin diferite tehnici. Spre exemplu ieri, 28 decembrie, două persoane au sesizat faptul că în urma vizualizării unor anunțuri postate pe un site de promovare și comercializare a unor produse și servicii, au primit link-uri pe care să le acceseze în vederea acceptării tranzacțiilor.

Într-un caz, victima a introdus toate datele cardului bancar, crezând că așa va intra în posesia sumei representând contravaloarea bunului oferit spre vânzare, însă ulterior a realizat că practic i-au fost retraşi 523 lei de pe card. În cel de-al doilea caz persoana a încercat, însă nu a reuşit să introducă datele cardului bancar.

În ambele situații au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările în vederea identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere penală.

Pentru a nu deveni victime ale unor înșelăciuni polițiștii vă recomandă să aveți în vedere un set de măsuri de autoprotecție:

Fiți atenți de unde cumpărați și unde introduceți datele de pe card!

Manifestați prudență și nu comunicați informații personale confidențiale: CNP, serie și nr. CI, conturi bancare, parole etc.!

Nu depuneți sume de bani în conturile unor persoane necunoscute, ca urmare a unor solicitări telefonice!

Nu achitați sume în avans pentru ridicarea unor premii!

Atenție la oferte miraculoase! Dacă e prea frumos ca să fie adevărat, probabil nu e!

Dacă sunteți victimă a unor infracțiuni sesizați de îndată poliția pentru a fi demarate verificările care se impun!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.