Atenţie cum circulaţi cu bicicleta!

BicicletaIeri, 11 mai, în jurul orei 17.40, poliţia a fost sesizată că la intersecţia străzii George Enescu cu strada Ghioceilor din municipiul Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei minore.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că o fetiţă de 4 ani care, nesupravegheată, circula pe suportul din spate al unei biciclete conduse de o altă minoră de 8 ani, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus regulamentar pe strada George Enescu din municipiu.

În urma impactului, fetiţa de 4 ani a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internarea.

Şoferul autoturismului, băimărean în vârstă de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.


Copiii cu vârsta sub 14 ani nu au voie să circule cu bicicleta pe carosabil, chiar dacă se deplasează pe o pistă pentru biciclete și chiar dacă sunt însoțiți de părinți. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se pot deplasa pe pistele pentru biciclete doar dacă acestea sunt amenajate pe trotuar.

Conform OUG 195/ 2002 este interzis bicicliștilor: 

— Să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă; poliția rutieră recomandă purtarea acestor haine reflectorizante și pe timp de zi pentru a fi mai ușor observați în trafic de către conducătorii auto;

— Să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor; bicicliștii se vor deplasa pe carosabil, pe partea dreaptă și nu pe contrasens (pe partea stângă asemeni pietonilor);

— Să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

— Să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

— Să traverseze drumurile publice, pe trecerile pentru pietoni, în timp ce se deplasează pe bicicletă; atunci când doriți să traversați strada pe trecerea pentru pietoni, trebuie să coborâți de pe bicicletă și să mergeți pe lângă ea. Manifestați atenție sporită în zona intersecțiilor (opriți-vă la colțul străzilor pentru a vă asigura că puteți continua deplasarea în condiții de siguranță).

— Să transporte obiecte care stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;

— Să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

— Să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/ sau echipat special pentru transportul altor persoane;

Foto: Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.