Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Atenţie! Se ridică chioşcurile abandonate de difuzare a presei!

Atenţie! Se ridică chioşcurile abandonate de difuzare a presei!

Până nu demult eram obişnuiţi să vedem chioşcuri de ziare aproape la fiecare colţ de stradă. Reţelele sociale şi revistele electronice au făcut să scadă interesul populaţiei pentru publicaţiile tipărite. Acest fapt afectează publicaţiile care vor fi nevoite să găsească modalităţi de a-şi vinde publicaţiile în mediul on-line. Acest precedent a făcut ca unele firme care se ocupă de vânzarea publicaţiilor să nu mai aibă activitate.

Primăria Baia Mare s-a autosesizat în acest sens şi a dispus demontarea chioşcurilor care nu desfăşoară activitate de luni bune sau chiar ani.

Serviciul Corp Control-Biroul Disciplină în Construcții din cadrul Poliției Locale a demontat ieri două chioșcuri abandonate pe domeniul public al municipiului care aveau ca obiect de activitate vânzarea presei. Cele două construcții erau amplasate pe Bulevardului Republicii și la intersecția străzilor I.L. Caragiale cu Victoriei. Reprezentanţii autorităţii locale au depozitat cele două chioşcuri aflate în stare avansată de degradre în incinta companiei locale de transport în comun.

Primăria Baia Mare va continua astfel de acţiuni în municipiu.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire