Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Au luat ce era în plus. Ce cantitate de material lemnos au confiscat polițiștii la Sarasău?

Au luat ce era în plus. Ce cantitate de material lemnos au confiscat polițiștii la Sarasău?

Ieri, 23 mai, în timp ce polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău desfășurau o acțiune pe linia combaterii şi prevenirii tăierilor fără drept de arbori şi a transportului ilegal de material lemnos, la ora 17:00, au oprit pentru control, un autocamion care tracta o remorcă, încărcate cu material lemnos, pe raza comunei Săpânța.

La volan a fost identificat un bărbat de 36 de ani din Câmpulung la Tisa, care a prezentat avizele de însoțire a materialului lemnos pentru cantitatea de 12,086 metri cubi încărcătură pe camion și 15,0055 metri cubi încărcătura pe remorcă.

Întrucât încărcătura nu a corespuns din punct de vedere al numărului de bușteni și a existat suspiciunea că volumul materialului lemnos transportat este mai mare decât cel înscris în avizele de însoțire, autocamionul a fost condus la sediul Ocolului Silvic Sighetu Marmației unde s-a procedat la măsurarea materialului lemnos transportat.

Cu aceasta ocazie s-a stabilit faptul că materialul lemnos transportat pe autocamion și remorcă era mai mare cu 8,65 m.c. în valoare de aproximativ 2.200 de lei.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform art.19 alin.2, lit.b, din Legea 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei şi totodată s-a dispus confiscarea cantităţii de 8,65 m.c. Materialul lemnos confiscat a fost predat în custodia lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Sighetu Marmaţiei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire