Alianța pentru Unirea Românilor a depus în Parlamentul României un proiect de lege care vizează declararea anului 2026 drept „Anul Statelor Unite ale Americii în România”. Inițiativa este motivată de aniversarea a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, un moment de referință în istoria democrației moderne.
Potrivit expunerii de motive, demersul legislativ urmărește marcarea, la nivel național, a unui an dedicat consolidării relației strategice dintre România și Statele Unite ale Americii, într-un context internațional în care valorile libertății, democrației autentice și libertății de exprimare sunt tot mai des supuse presiunilor.
Proiectul de lege prevede ca, pe parcursul anului 2026, să fie organizate conferințe și dezbateri publice, evenimente culturale, academice și educaționale, precum și acțiuni de diplomație publică, menite să promoveze cooperarea româno-americană și valorile democratice. Autoritățile administrației publice centrale și locale vor putea oferi sprijin material și logistic pentru desfășurarea acestor activități.
De asemenea, inițiativa legislativă stabilește posibilitatea ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să aloce, la cerere, până la 1% din timpul de emisie materialelor realizate în cadrul manifestărilor dedicate „Anului Statelor Unite ale Americii în România”.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Parlamentul României, în conformitate cu procedurile constituționale și legislative aflate în vigoare.























