Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Automarfar căutat în Italia, descoperit în FRONTIERA.foto

Automarfar căutat în Italia, descoperit în FRONTIERA.foto

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au descoperit la controlul de frontieră un automarfar marca DAF, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Italia.  

Ieri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră  cetăţeanul bulgar  A. Y., în vârstă de 58 de ani.

Acesta conducea un automarfar marca DAF, cu număr de înmatriculare specific Bulgariei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autovehiculul era semnalat ca fiind “bun căutat pentru confiscare”, alerta fiind introdusă de autoritățile din Italia în data de  31.08.2018.

Automarfarul, în valoare de aproximativ 92.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire