Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Automarfar cu 17 tone de deşeuri, oprit la intrarea în ţară

Automarfar cu 17 tone de deşeuri, oprit la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 17 tone de deșeuri.

Luni, 28 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, conducând un automarfar înmatriculat în Austria. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 17.000 kg produse second-hand (mobilier uzat, biciclete, scaune cu rotile, birouri) provenite din Austria, care urmau să ajungă în județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 17.000 kg de deșeuri pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire