Autoritatea Vamală și ANPC vor lucra împreună. Care este scopul colaborării celor două instituții de control?

Inspectorii vamali și comisarii ANPC vor avea reguli clare de colaborare
pentru stoparea importurilor și comercializării mărfurilor neconforme.

Autoritatea Vamală Română (AVR) și Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor (ANPC) au semnat un protocol care creează cadrul unui schimb
eficient și continuu de informații între cele două instituții în ceea ce privește
produsele identificate ca fiind neconforme sau cele care prezintă riscuri grave
pentru cetățeni. Protocolul conferă un nivel ridicat de protecție intereselor
publice, precum sănătatea și siguranța în general, protecția consumatorilor și
protecția mediului.
Președintele Autorității Vamale Române, Ion Cupă, și președintele Autorității
Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, au semnat luni, 15
ianuarie 2024, un protocol de colaborare între cele două instituții care formalizează
modul concret de conlucrare și fluxurile de informații care trebuie transmise de către
ambele părți.
„Protocolul de colaborare semnat astăzi reprezintă un pas important în protejarea
cetățenilor prin oprirea de la comercializare a produselor neconforme. Autoritatea
vamală va asigura condiții de lucru și va permite persoanelor desemnate de ANPC să
examineze mărfurile pentru care am suspendat punerea în liberă circulație. De
asemenea, inspectorii vamali vor participa împreună cu comisarii ANPC atât la instruiri,
cât și la acțiuni comune.”, a declarat președintele AVR, Ion Cupă.
Protocolul are ca obiect îmbunătățirea cooperării dintre AVR și ANPC pentru a se
asigura că produsele care intră pe piață, în Uniunea Europeană, și sunt declarate
pentru regimul de punere în liberă circulație îndeplinesc cerințele aplicabile din legislația
comunitară de armonizare.
„Ne-am dorit acest protocol de câțiva ani și am găsit în sfârșit un partener
deschis pentru formalizarea acestei colaborări complexe, care va fi benefică în cele din
urmă pentru români. Cred că de acum înainte vom reuși să-i alungăm pe cei care vor să introducă pe piață produse falsificate, de calitate slabă sau care pun în pericol
sănătatea cetățenilor”, a spus președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Concret, vameșii și comisarii ANPC, ca urmare a acțiunilor proprii de control, vor
face schimb de informații pe măsură ce identifică produse care pot pune în pericol
sănătatea și siguranța consumatorilor. Totodată, cele două Autorități vor face schimb de
informații și în ceea ce privește identitatea operatorilor economici cu antecedente în
comercializarea produselor neconforme.
Protocolul stabilește termene concrete în care reprezentanții celor două instituții
de control vor transmite datele operative și vor informa asupra măsurilor necesare care
trebuie întreprinse în continuare.
Autoritatea Vamală va asigura accesul comisarilor ANPC în vederea examinării
mărfurilor pentru care inspectorii vamali au suspendat punerea în liberă circulație, iar
decizia ANPC va fi pusă în aplicare de către ARV, prin acord de liberă circulație,
returnarea produselor în țara de origine sau distrugerea acestora, dacă reprezintă
pericol.
Protocolul mai prevede că ANPC și ARV se vor informa reciproc cu privire la
orice modificare apărută în lista persoanelor de contact, atât la nivel central, cât și la
nivel teritorial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.