Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Autoturism căutat de autorităţile din Franţa, oprit la intrarea în România

Autoturism căutat de autorităţile din Franţa, oprit la intrarea în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un autoturism căutat de autorităţile din Franţa.

Luni, 26 iulie a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră S.I., în vârstă de 39 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism marca Jeep şi o remorcă, ambele înmatriculate în România. Pe remorcă era transportat un autoturism marca Peugeot Bipper, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare franceze.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul transportat figurează ca fiind căutat de autorităţile din Franţa.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire