Poliţiştii de investigarea criminalităţii economice, împreună cu cei din Dragomireşti, au identificat un băimărean de 55 de ani care încerca să comercializeze ilegal pe raza oraşului, băuturi alcoolice. În urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit şi confiscat 200 litri de alcool. Totodată, a fost luată măsura indisponibilizării autoturismului, în vederea recuperării prejudiciului.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere şi transport de bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse şi producerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării.
foto:ahiva























