Avertizare din partea meteorologilor. Ce vreme ne așteaptă?

meRomânia se va confrunta, în perioada următoare, cu intensificarea precipitațiilor ce vor conduce la creșterea riscului de inundații rapide, în special în zona montană, una dintre principalele cauze fiind tăierile de păduri, a declarat, joi, Roxana Bojariu, specialist în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și expert în Grupul interguvernamental pe Schimbări Climatice.

„Intensitatea precipitațiilor crește în toată România, dar mai mult în zonele de munte, în Est și pe litoral. De aici, rezultă un risc crescut de inundații rapide, mai ales în aceste regiuni. Numărul mediu anual de zile cu precipitații mai mari de 20 de litri/mp crește în România, dar cel mai mult în zonele de munte. Riscul este cu atât mai mare, cu cât noi tăiem pădurile în zonele de munte. Stratul de zăpadă are tendință de descreștere. Din păcate, în zona urbană avem probleme amplificate, pentru că aceasta vine cu specificul ei, scrie Realitatea.net. Modelul de dezvoltare al orașelor nu se potrivește cu modelele pe care noi le avem. Inundațiile urbane devin mult mai severe”, a afirmat Roxana Bojariu, în cadrul unei dezbateri organizate de rețeaua Bankwatch România, pe tema Conferinței pe Schimbări Climatice ce va avea loc în luna decembrie la Paris, scrie Agerpres.Pe de altă parte, specialistul ANM a precizat că în România, în special în regiunile sudice, sud-estice și vestice, numărul nopților tropicale se va înmulți.

„În România, creșterile de temperatură vor fi mai mari în zona extra-carpatică, în funcție de scenariu. În privința precipitațiilor, problemele sunt în sud și oarecum în vest, mai ales vara, când cerința de apă este mare. Numărul de zile cu valuri de căldură crește în toată România, mai mult în zonele extra-carpatice, de sud, sud-est și vest. De asemenea, crește riscul de stres termic, cu nopți tropicale din ce în ce mai multe, mai ales în zonele din sud, sud-est și vest. Orașele din România, așa cum sunt ele construite, amplifică problemele climatice. În România avem o problemă cu modelarea și proiectarea socio-economică”, a mai spus Roxana Bojariu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.