Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Caz inedit la Olimpiada Națională de Informatică de la Baia Mare: elev calificat la baraj după ce a susținut proba din spital

Caz inedit la Olimpiada Națională de Informatică de la Baia Mare: elev calificat la baraj după ce a susținut proba din spital

Olimpiada Națională de Informatică, desfășurată în aceste zile la Baia Mare, aduce și situații inedite, una dintre acestea fiind cazul unui elev care a susținut probele din spital.
Este vorba despre Darius Andrei Tănăsoiu, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Spiru Haret”, care, deși internat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, a susținut proba din cadrul competiției și s-a calificat la barajul pentru selecția lotului național de juniori, programat azi, 25 martie 2026.
Potrivit Inspectoratul Școlar Județean Gorj, au fost realizate demersurile necesare pentru ca elevul să poată participa la competiție în condiții de spitalizare, inclusiv pentru susținerea probei de baraj.
În organizarea acestui demers au fost implicate unitatea medicală din Târgu Jiu.
Cazul evidențiază determinarea elevilor participanți la competiție, chiar și în situații speciale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire