Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a convocat Consiliul Local în ședință extraordinară pentru data de 24 iunie 2026, începând cu ora 12:00. Ședința se va desfășura în format mixt, atât cu prezență fizică în Sala Europa a Primăriei Baia Mare, cât și online, prin platforma Cisco Webex.
Potrivit dispoziției semnate de primar, pe ordinea de zi sunt incluse cinci proiecte de hotărâre, printre care aprobarea încheierii unui acord-cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea unor obiective de investiții de interes local și rectificarea bugetului general al municipiului pe anul 2026.
Consilierii locali vor analiza și proiecte referitoare la modificări ale unor documentații cadastrale și de carte funciară, precum și actualizarea documentației tehnico-economice pentru investiția privind creșterea performanței energetice a Grădiniței cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din municipiu.
Ședința a fost convocată în baza prevederilor Codului administrativ și va avea caracter extraordinar.























