Societatea VITAL S.A. a demarat lucrările de înlocuire a rețelei de apă și de canalizare pluvială pe strada Culturii din Baia Mare, prevăzute în programul de investiții pe 2017, cu finanțare din surse proprii.
În baza contractului de lucrări, constructorul S.C. CONSTRUROM S.A. va înlocui rețeaua veche de alimentare cu apă din azbociment cu o rețea nouă din polietilenă de Dn 200 mm diametru, în lungime de aproximativ 570 metri liniari, precum și înlocuirea branșamentelor aferente rețelei. Rețeaua de canalizare ape pluviale va fi realizată din tuburi PVC de Dn 15mm diametru, pe o lungime totală de 800 m liniari pe ambele părți ale străzi.
În timpul derulării lucrărilor, prevăzute a se finaliza într-un termen de 2 luni, se vor alege soluțiile de execuție etapizată, astfel încât traficul rutier să aibă cât mai puțin de suferit.
Având în vedere, amploarea lucrărilor care se execută în paralel cu menținerea în funcțiune a vechii rețele, apelăm la înțelegerea consumatorilor și a participanților la trafic, pentru eventualele neplăceri inerente în astfel de situații și vă stăm la dispoziție cu informații suplimentare sau alte sesizări în acest sens, pe care vă invităm să le exprimați la Biroul Relații cu Publicul, de luni – joi, în intervalul orar 07.30 – 16.00 și vineri, în intervalul orar 07.30 – 13.30, telefon: 0262 – 213 574 ,0262 – 213 575 și la Dispeceratul S.C. VITAL S.A., telefon: 0262 212 550, 0262 215 150, 1, 2.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
SC VITAL SA BAIA MARE
Adresa: Strada Gheorghe Șincai nr. 21
Email: relatii.publice@vitalmm.ro
Tel: 0262 215150 int 177
www.vitalmm.ro