Municipiul Baia Mare anunță includerea pe ordinea de zi a Consiliului Local a unui proiect de hotărâre privind organizarea „Sărbătorii Castanelor – ediția XXX”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale orașului.
Potrivit proiectului, „Sărbătoarea Castanelor” va avea loc în perioada 19–21 septembrie 2025, marcând astfel 30 de ani de tradiție, cultură și bucurie pentru comunitatea băimăreană și pentru vizitatorii din întreaga țară.
Ediția a XXX-a se anunță a fi una deosebită, dedicată atât conservării spiritului autentic al sărbătorii, cât și diversificării programului artistic și cultural. Timp de trei zile, Baia Mare va deveni un pol al culturii, tradiției și divertismentului, prin concerte, târguri de meșteșuguri, expoziții și activități pentru toate vârstele.
Obiectivul administrației:
-Promovarea tradițiilor locale și regionale;
-Susținerea economiei locale prin atragerea de vizitatori și turiști;
-Consolidarea identității culturale a Municipiului Baia Mare.
Organizarea „Sărbătorii Castanelor” reprezintă un eveniment de referință pentru Baia Mare, iar ediția aniversară din 2025 vine să reconfirme statutul orașului drept un punct important pe harta culturală a României.