Un bărbat de 32 de ani, din Baia Mare, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins conducând un autoturism fără permis de conducere și sub influența alcoolului, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Oferta de nerefuzat la President Hotel & Resort**** din Băile Felix
Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló
START OFERTE:Destinatii pentru toate gusturile si bugetele in toate colturile lumii
Potrivit IPJ Maramureș, incidentul a avut loc în seara zilei de 18 iulie, în jurul orei 21:00, când polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au oprit pentru control un autoturism în cadrul unui filtru rutier organizat pe DJ 182D, în localitatea Băsești.
La control, șoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, iar verificările în bazele de date au confirmat că nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, polițiștii au observat că bărbatul emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare extrem de ridicată. Acesta a fost transportat la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Maramureș.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit legii, pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu