Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Băimărean prins cu viteză în toiul nopții. Ce alcoolemie avea acesta?

Băimărean prins cu viteză în toiul nopții. Ce alcoolemie avea acesta?

Fiți responsabili de siguranța celor din jur!

Un echipaj de poliție din Baia Mare, aflat în exercitarea atribuțiilor pe bulevardul Republicii, a oprit în cursul nopții trecute un autoturism, care a fost surprins și înregistrat cu aparatul video-radar din dotarea autospecialei circulând cu o viteză de 89 km/h (+39).

În urma legitimării conducătorului auto, polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 26 de ani din Botiza. De asemenea, întrucât acesta ar fi emanat halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Nu consumați băuturi alcoolice la volan și, de asemenea, respectarea regimului legal de viteză în localitate este obligatorie pentru toți conducătorii auto! Respectarea legislației rutiere salvează vieți!

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire