Baimareanul Paul Rednic (Rus-Team) cucereste Spania!
In perioada 24-27 martie a avut loc in Cambrils – Spania una dintre cele mai mari competitii internationale de dans sportiv. In jur de 1400 de participanti din 11 tari au fost arbitrati de unii dintre cei mai buni arbitrii din Italia, Rusia, Romania, Cehia , Portugalia, Franta, Spania, Canada si Albania.
Spre bucuria si mandria orasului Baia Mare, la aceasta competitie de mare anvergura a participat si baimareanul Paul Rednic de la clubul de Dans Sportiv Rus-Team, impreuna cu partenera sa Roxana Lucaciu (Timisoara) si desigur, s-a intors acasa cu rezultate exceptionale.
Paul si Roxana au participat vineri 25 martie la categoria Youth Open unde au avut de infruntat 36 de perechi din 13 tari printre care campionii Italiei, Danemarcii, Slovaciei si Spaniei. Dar cum era de asteptat, Campionii Romaniei, Paul si Roxana s-au clasat pe locul 1, loc care intareste pozitia acestora in Ranking-ul Mondial si anume cea de loc 1 !
In aceeasi zi , o alta reusita! Dupa categoria Youth Open, in aceeasi zi, au facut parte din echipa Romaniei la o alta categorie, si anume cea pe echipe, echipe formate din 6 perechi din aceeasi tara. Au fost la start 13 echipe din 9 tari, dar si de aceasta data Romania a fost pe locul 1!
In ziua urmatoare, perechea formata din Paul si Roxana , a participat si la categoria WDSF International Open, unde au reusit sa obtina locul 5 in finala, din 57 perechi participante.
In continuare Paul si Roxi au in plan participarea la cea mai mare competitie din Romania, “Dance Masters” care va avea loc in Bucuresti la sfarsitul acestei saptamani la Sala Polivalenta. Le tinem pumnii si le dorim sa se intoarca acasa cu medalia de aur!