Poliţiştii din Moisei au desfăşurat ieri o acţiune în zona Cantonului Silvic Izvorul Negru ce aparţine Ocolului Silvic Dragomireşti, pentru protejarea fondului forestier prin prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice.
Astfel, ei au constatat că la începutul lunii martie a anului curent, un bărbat din Moisei a tăiat fără drept mai mulţi arbori de esenţă răşinoase, specia molid, pe care i-a transportat în curtea unui imobil din localitatea de domiciliu.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.