Astăzi, la Complexul Romanița din localitatea Recea, Baroul Maramureș a desfășurat o amplă conferință profesională la care au participat avocați, judecători și procurori, eveniment dedicat dezbaterii unor teme actuale din domeniul penal și civil. Programul s-a derulat pe parcursul întregii zile, până la ora 16:00.
Printre invitații de prestigiu s-au aflat:
-
av. Stanca-Ioana Gidro, director teritorial INPPA, fost decan al Baroului Cluj-Napoca,
-
judecător Roxana Dan-Speaker, Tribunalul Specializat Cluj-Napoca,
-
Tohătan Florin, prim-procuror șef DIICOT,
-
judecător Codruța Alb, cadru universitar la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca.
Evenimentul a fost urmat de două momente tradiționale ale Baroului:
-
sosirea Moșului Nicolae, la ora 17:00, pentru copiii colegilor avocați;
-
petrecerea de Crăciun a Baroului Maramureș, începând cu ora 19:00.
Conducerea Baroului subliniază implicarea constantă a avocaților maramureșeni în proiecte profesionale și comunitare, precum programele de educație juridică derulate în școli, prin care peste 5.000 de elevi din județ au beneficiat de activități formative. În perioada 15–20 decembrie, avocații, împreună cu magistrați din județ, vor gestiona Căsuța din Deal de la Muzeul Satului, pentru a primi grupurile de colindători.
Baroul Maramureș adresează mulțumiri partenerilor Italsofa și Interbro Farm pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului.
Totodată, avocatul Florin Andreicuț, Decanul Baroului Maramureș, evidențiază performanța tinerilor avocați maramureșeni, care, în ultimii șapte ani, au promovat în proporție de 100% examenul de definitivare – un indicator al nivelului ridicat de pregătire și al seriozității profesiei în județ.
Avocat Florin Andreicuț, Decanul Baroului Maramureș: „Ne bucurăm că putem reuni astăzi profesioniști ai dreptului pentru o conferință de înalt nivel, într-o comunitate juridică unită și activă. Le mulțumim tuturor celor implicați și le dorim Sărbători Fericite!”


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu