Bateria mașinii: la ce sunt atenți șoferii profesioniști

Când vine vorba despre bateria mașinii, foarte mulți șoferi tind să creadă că, dacă este nouă sau chiar și uzată, își face de una singură treaba pentru care a fost proiectată, respectiv oferirea de curent pentru pornire, aprindere si iluminare.

Nu exista mașină în zilele noastre care să nu aibă măcar o baterie, iar paradoxal, deși este o piesă indispensabilă, bateria nu se află printre elementele de care șoferii au grijă cu prioritate, motorul, cutia de viteze sau alternatorul fiind adesea mult mai atent verificate.

E o mare greșeală acest comportament, deoarece o baterie, deși nu are nevoie de cine știe ce întreținere de-a lungul anului, necesită totuși câteva măsuri prudente ce trebuie luate din partea șoferului, pentru a-i asigura buna funcționare și a-i prelungi durata de viață, mai ales în sezonul rece.

Bateria mașinii: la ce sunt atenți șoferii profesioniști

Șoferii profesioniști știu acest lucru și tocmai de aceea au câteva reguli de aur pe care le aplică atunci când vine vorba despre bateriile mașinilor lor. În rândurile de mai jos vom vedea și noi care sunt acestea, pentru a ne putea inspira și a putea să ne conservăm cât mai bine în timp starea bateriei, ca să nu avem parte de un eveniment nefericit în care brusc această piesă se defectează, fix când probabil am fi avut cea mai mare nevoie de ea, așa cum se întâmplă de obicei. 

Iată, deci, la ce să fii atent:

  1. Durata medie de viață

Pentru început, reține că există patru mari categorii de baterii: cu intreținere (din ce în ce mai rare în trafic), fără întreținere, etanșe cu gel și pentru Start/Stop. Orice tip de baterie ai avea pe mașină, reține că durata medie de viață este evaluată de specialiști ca fiind între trei și șase ani, prin urmare, la vechimea bateriei trebuie să fii cel mai atent, pentru început.

  1. Consumatorii inutili trebuie eliminați

Nu lăsa consumatori porniți, atunci când motorul nu mai este în funcțiune. Știm cu toții ce înseamnă să uiți farurile pornite peste noapte. Ai toate șansele ca dimineața să găsești bateria mașinii complet descărcată. Dar ea poate fi descărcată și în timp mai scurt, de exemplu de folosirea simultană a mai multor consumatori, în timp ce staționezi. Evită, de exemplu, să îți încarci telefonul, în timp ce asculți la radio, ții farurile pornite și eventual alte sisteme de lumini în interior tot activate.

  1. Înainte de sezonul rece trebuie verificat sistemul electric

Verifică cu mare atenție sistemul electric al mașinii înainte de debutul sezonului rece. E una dintre regulile de bază ale șoferilor profesioniști, de la care nu fac rabat. Scopul ei este destul de simplu. E vorba despre identificarea la timp a problemelor la sistemul electric, probleme ce, odată ce temperaturile din termometre scad, se vor agrava și vor afecta desigur inclusiv bateria.

  1. Redresorul nu mai poate salva o baterie care e prea uzată

Nu folosi redresorul pe o baterie veche, foarte uzată, care se descarcă natural. Dacă nu ai uitat din greșeală radioul pornit peste noapte, fapt ce ți-a descărcat accidental bateria auto, ci aceasta pur și simplu „moare” fără vreun motiv anume, redresorul nu o va salva. E timpul să cumperi o baterie auto pentru mașina ta de la Sorgeti.ro, fiindcă plăcile acesteia de plumb și-au pierdut proprietățile, motiv pentru care nu mai există reacție chimică între componentele sale din interior. Cu alte cuvinte, redresorul funcționeză pe o baterie încă sănătoasă, care s-a descărcat dintr-o greșeală.

În cele din urmă, atunci când cumperi o baterie nouă nu arunca veghea piesă la întâmplare. Există centre de colectare speciale pentru astfel de deșeuri considerate de autorități ca fiind cu risc pentru mediul înconjurător. Odată aruncate într-un mod necorespunzător, compoziția sa poate genera poluare la nivelul pânzei freatice, din acest motiv e important să nu o spargi sau arunci la întâmplare.Sursa foto: freepik.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.