Bedros Horasangian: ”Când nu mai ai nimic, poți să ai totul.”

Bedros alta poza_05181508Pe Bedros Horasangian l-am cunoscut prin articolele sale din ziarul Ziua. Acele analize au fost lucide și profunde. Mi-am dorit să-l întâlnesc personal. După o perioadă lungă l-am cunoscut. Era un apropiat al unui marginal din Generația 27. Doream să-mi spună câteva cuvinte despre Arșavir Acterian, prieten cu Eliade, cu Cioran cu Ionesco cu Noica. Puțini au avut șansa să se întâlnească cu un membru al Generației 27 și, mai mult decât atât, să se împrietenească, să fie un apropiat, așa cum a fost Bedros Horasangian cu Arșavir Acterian.Arșavir Acterian a fost membru al Generației 27.  Un marginal al Generației. Trebuie cunoscut. Așa cum sunt cunoscute numele mari: Eliade, Ionesco si Cioran. În rândurile ce urmează puteți lectura interviul pe care mi l-a acordat…

Marcel Cozmuta: Domnule  Bedros Horasangian, care au fost împrejurările în care l-ați cunoscut pe Arșavir Acterian?

Bedros Horasangian:  Prin anii ’70 a fost o manifestare Ibrăileanu la Casa de Cultură (din curtea Bisericii Armene, fosta Bibliotecă Dudian, ocupată abuziv de autoritățile raionale în anii ’50 și redobândită de comunitatea armeană în anii ’80 datorită diligențelor mele, eram angajat al Arhiepiscopiei Armene) a fost și Arșavir Acterian. Modest, cu un aer șters, ochii vii. La plecare am fugit după el, pe scări și așa ne-am cunoscut. Apoi, l-am vizitat des acasă, a fost și la mine de mai multe ori, ne-am împrietenit foarte tare și îmi era drag. Zâmbea hâtru și îi plăcea să râdă. Era un om generos, la propriu și la figurat. Când nu mai ai nimic, poți sa ai totul.

M.C.Putem vorbi despre Arșavir Acterian ca despre un om care a trăit pentru ceilalți?

B.H.: În anii de după ’90 putem spune asta. Dar și din ce proiectez în trecutul lui, familie, frate, soră se poate spune asta. El, ai zice că nu a contat. De aia îl iubeau mult și Conu Alecu și Barbu Brezianu, cel mai bun prieten al lui, plus niște cucoane din vechea gardă, si Ioneștii de la Paris, și dl :ora. TOȚI!

M.C.: Arșavir Acterian provine dintr-o familie care a dat literaturii române încă două nume: Haig și Jeni. Cum v-au fost prezentați  cei doi de către fratele lor?

B.H.: Pe cei doi i-am deslușit din scrisul lor. Jeni, cu Jurnalul ei fabulos, Haig din multe mărturii laterale și povestea de dragoste tragică, cu Marietta Sadova. Nu s-ar zice că familia a dat literaturii române nume, formularea este clișeizată. Arșavir ca și Jeni nu au avut o constiință a Creatorului, (Ich bin Schrifsteller(in)…) poate doar Haig să fi fost conștient de valoarea lui de regizor și de teoretician – printre puținii la acea vreme- de teatru din România/Europa.

M.C.: Cum l-ați caracteriza?

B.H.: Un om generos, cumsecade, care și-a dus cu smerenie crucea (cum ne sugera mereu prietenul comun, Nicu Steinhardt) să fim mereu smeriți.

M.C.: Mișcarea legionară și Arșavir Acterian. Plătind cu ani buni de închisoare această cădere. Cum vedea Arșavir Acterian la  zeci de ani, acel moment?

B.H.: Arșavir, contrar a ce se crede, NU a făcut pușcărie pentru legionarism. Mai întâi prins în carameaua procesului Noica-Pillat, acel grup masiv, de după venirea Mariettei de la Paris și apoi a doua oară pentru comerț ilegal cu carte. Multi ani Arșavir a făcut anticariat, ca și alți câțiva, Stroescu ar mai fi un nume, încep să-i uit și eu.

M.C.: Contextul în care a ajuns în țară familia aceasta ar trebui menționat, aici referindu-mă la genocidul armean. Arșavir Acterian aducea în discuție problematica aceasta?

B.H.: Familia lui Arșavir era în România dinainte de 1915. Tatăl, negustor, a dat faliment și copiii au ajuns într-o situație grea. S-au descurcat cum au putut. Genocidul nu era un subiect care să-l discutăm, pentru că el a revenit în conștiința publică după anii ’80, când mișcarea ASALA a reactivat memoria armenilor dispersați prin lume. În Amenia sovietică subiectul era tabu și abia după independența a devenit public și oficial. În 1981, când eram angajat doar de câteva luni la Arhipiescopia Armeană, de 24 aprilie am fost singur la monumentul generalului Antranic, rămas miraculos în curtea bisercii. Generalul a fost antibolșevic și am pus într-o sticlă de lapte din aleea cu gât larg cum erau pe atunci, sașe lalele negre și două roșii. A fost prima și ultima dată când am găsit lalele negre la o țigancă din colț. După o oră au dispărut. Le-a furat cineva.

M.C.: După părerea dvs de fin cunoscător al Generației ’27, așa după cum o denumește dl Dan C. Mihăilescu, unde ar trebui încadrat Arșavir Acterian în cadrul acestei generații?

B.H.: Nu știu cum e cu încadrările. Este o obsesie a intelligenției române să facă aceste categorisiri grupari, tabele mendeleeviene etc. A fost si Arșavir printre ei, foarte apropiat de toți. Erau prieteni buni. Se mai ciondăneau, dar rămânea loc de bună ziua. Arșavir la acea dată era un foarte vioi gazetar. Credincios, mai mult ortodixit, trăirist decât legionar.

M.C.: Temele sale predilecte sunt mirarea și absolutul. Ați avut dialoguri pe aceste teme cu Arșavir Acterian?

B.H.: Da, am avut, făcuse și o antologie despre mirare, aveam niște hârtii și niște tăieturi ale lui. Strângea tot ce găsea despre mirare. Despre absolut… nu mai țin minte, dar aveam multe de vorbit când ne vedeam: mai ales la el acasă, îmi făcea cafea la ibric și trancăneam vrute și nevrute. {sta era absolutul. Prietenia, comunicarea, mai tare decât iubirea. De oameni sau Dumnezeu. Așa cred eu acum.

M.C.: Cum ar trebui privit azi Arșavir Acterian de către publicul cunoscător al Generației ’27?

B.H.: Pe publicul cunoscător al Generației ’27 de azi, o sumă de sclifosiți care nu au înțeles nici ce a fost nici ce este, îl doare-n cur de Arșavir. Cultul pentru succes story îl scoate pe Arșavir din zona de interes. Darăminte Jeni, pentru că a fost apropiată de Cioran și Jurnalul ei chiar a avut succes. Putzoimea de azi nu e interesată decât de cei care au succes. The Loosers, nobody cares!

M.C.: Ce nu se știe despre omul Arșavir Acterian și trebuie cunoscut? V-a impresionat ceva în mod special?

B.H.: După mine nu trebuie cunoscut nimic. Omul a murit. Dumezeu să-l odihnească în pace. A fost un om bun, așa l-am perceput eu. Rară specie.

M.C.: L-ați cunoscut pe Noica. Cum vorbea filosoful de la Păltiniș de familia Acterian?

B.H.: Zâmbea șugubăț, dar trecea peste ce-a fost. Doar Arșavir Acterian a trecut de 1989, iar înainte de ’89, nu, se temeau toți, intrase în sânge. Doar Conu Alecu era mai gargaragiu și Nicu S. Pe unul îl protejau informările- îi păcălea pe băieți, pe Nicu credința. După ce trecuse prin ce trecuse nu-i mai păsa decât de Dumnezeu.

 

M.C.: Cu cine l-ați compara pe Arșavir Acterian? Are un corespondent? Cu Iov, cumva?

B.H.: Nu, nu se lamenta niciodată. Nu l-am auzit niciodată plângându-se. Nu are corespondent. Nu voia nimic, doar să publice carțile lui Haig și să fie reconsiderat și el și Jeni.

M.C.: Pe cine aprecia în mod deosebit? Cum îl privea pe Nae Ionescu?

B.H.:  Pe Dumnezeu. Era credincios dar fără să arate, ceva luminos, împăcat cu sine și destinul. Nu avea o părere grozavă- cuvânt care mi-a rămas de la el-, de la Crohh, JUDICIOS, de la Zigu, OSARDIE- despre Nae. Dar recunoștea că era fascinant. Mai mult omul decât ideile.

M.C.: Modelul său de viață, la un moment dat, a fost Gandhi. I-a ramas Gandhi model pentru o viață?

B.H.: Poate, prin sărăcia lucie în care  a trăit, în mod cert. I-am aranjat un ajutor de 250 de lei de la Parohia Bisericii Armene. Atât am putut să-i fac în anii ăia. Era înainte de ’89.

M.C.: Aveți un regret în ceea ce-l privește pe Arșavir Acterian?

B.H.: Nu știu ce să zic. Faptul că a  murit. M-a sunat Barbu Brezianu că vrea Arșavir să mă vadă. Era la spital. Nu m-am dus, știam că nu era bine. Nu m-am dus. De altfel, în ultimul an l-am văzut mai rar. Aveam la rândul meu probleme grave. Peste vre-o trei zile a murit. E înmormântat la Cimitirul Armenesc, la intrare, undeva pe stânga. I s-a dat un loc, armenii habar nu aveau de Arșavir. A trăit în afara comunității armenilor. Avea prieteni și pe Dumezeu.

M.C.: Domnule Horasangian, ați avut ceva de învățat de la Arșavir Acterian? Dacă da, ce?

B.H.: Aș  fi vrut și eu să fiu mai smerit. Să fiu mai tolerant și generos, să nu-i judec pe oameni, să fiu mai puțin repezit -sunt-  să nu mă revolt, să iau viața așa cum e. Încă învăț.

Marcel Cozmuța

mmjurnal logo articol

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.