BICICLIST ACCIDENTAT în zona Șaua Dia, Valea Romană

salvare 112Ieri, 05.04., la ora 18:36, prin intermediul  Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, 112, dispeceratul ISU Maramureș a fost anunțat despre faptul că un biciclist a căzut în zona Șaua Dia, Valea Romană. Bărbatul în vârstă de 39 de ani era însoțit de încă doi amici, care au cerut ajutor forțelor de intervenție. Din cauza faptului că zona în care persoana a căzut era foarte greu accesibilă, în ajutorul echipajului de prim ajutor al. S.M.U.R.D. Baia Mare au venit și membrii Clubului XTREME ADVENTURE Baia Mare, ai Asociației Salvatorilor Montani Baia Mare și cei ai Serviciului Județean Salvamont Maramureș, care au facilitat accesul paramedicilor la victimă cu ajutorul mașinilor off-road.

Victima a fost stabilizată de către paramedicii băimăreni și apoi a fost transportată până la ambulanță cu ajutorul membrilor clubului și salvamontiștilor. Ulterior, cu ambulanța, victima a fost transporată la Spitalul Județean de Urgență ” Constantin Opriș” Baia Mare pentru investigații suplimentare.

Pe această cale, I.S.U. Maramureș mulțumește Clubului Xtreme Adventure Baia Mare, Asociației Salvatorilor Montani Baia Mare și Serviciului Județean Salvamont pentru deosebita implicare și ajutorul acordat echipajului de intervenție.

Foto: Arhiva

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.