La Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației a avut loc, astăzi, o conferință de presă în sistem integrat, în cadrul căreia conducerea Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a prezentat bilanțul activității desfășurate în anul 2025, la patru ani de la declanșarea conflictului armat din Ucraina.
Conferința a fost susținută de chestorul de poliție Coman Florin, șeful ITPF Sighetu Marmației, alături de reprezentanți ai principalelor structuri de ordine publică și siguranță națională din județul Maramureș, în contextul unei cooperări interinstituționale consolidate, menținută încă din februarie 2022, după izbucnirea războiului dintre Ucraina și Federația Rusă.
Securizarea frontierei, prioritate strategică
Potrivit datelor prezentate, misiunea principală a inspectoratului în 2025 a vizat asigurarea securității frontierei de stat, prevenirea migrației ilegale și combaterea criminalității transfrontaliere. Activitățile au fost desfășurate pe baza analizelor de risc, a schimbului de informații operative cu partenerii instituționali și a utilizării tehnicii moderne de supraveghere și mobilitate.
În contextul unor vârfuri de trafic de până la 20.000 de persoane în 24 de ore, majoritatea femei și copii, autoritățile au suplimentat personalul din punctele de trecere a frontierei, au creat fluxuri suplimentare de control și au intensificat verificările pentru identificarea persoanelor cu potențial risc pentru securitatea națională.
Sistemul Entry/Exit, implementat la frontiera româno-ucraineană
Un element-cheie al anului 2025 a fost implementarea, din luna octombrie, a sistemului Entry/Exit (EES), cel mai modern mecanism european de verificare a cetățenilor din afara Uniunii Europene. Prin utilizarea datelor biometrice și a validărilor informatizate, sistemul contribuie la prevenirea utilizării documentelor false și la depistarea tentativelor de trecere frauduloasă a frontierei.
Frontiera verde: investiții și misiuni permanente
La frontiera verde, măsurile operative au inclus suplimentarea efectivelor, creșterea capacității de supraveghere, modernizarea sediilor operative din Sighetu Marmației și Suceava, dar și dotarea cu autospeciale, ATV-uri și snowmobile, achiziționate prin fonduri europene. De asemenea, au fost desfășurate patrule mixte cu Poliția Română și Jandarmeria, misiuni de supraveghere aeriană și acțiuni comune cu Agenția Frontex.
Un rol important l-a avut și sprijinul acordat convoaielor umanitare, precum și menținerea liniei telefonice de informare în limba ucraineană – 9590.
Date operative: scădere față de 2024, dar riscuri majore
În anul 2025 au fost constatate 4.556 de cazuri de trecere ilegală a frontierei din Ucraina spre România, implicând aproximativ 10.250 de cetățeni ucraineni. Comparativ cu anul 2024, când au fost depistate circa 13.000 de persoane, autoritățile constată o scădere moderată a fenomenului.
De la începutul conflictului și până în prezent, peste 31.600 de cetățeni ucraineni au trecut ilegal frontiera de stat în România. Toate persoanele depistate au fost verificate în bazele de date naționale și internaționale, inclusiv SIS, INTERPOL și EURODAC.
Traversările ilegale rămân extrem de periculoase, fie prin încercarea traversării râului Tisa, fie pe trasee montane dificile din Munții Maramureșului. De la debutul conflictului, 35 de cetățeni ucraineni au fost găsiți decedați, iar peste 200 de misiuni de căutare-salvare au dus la salvarea a 382 de persoane.
Priorități pentru 2026
Pentru anul 2026, autoritățile anunță menținerea și consolidarea măsurilor de securitate la frontiera de nord, frontieră externă a Uniunii Europene, precum și creșterea capacității de reacție la provocările operative, pe baza experienței acumulate și a cooperării interinstituționale.























