Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Bisericia  „ Fericitul Arhiereu Iuliu și Nașterea Maicii Domnului” din localitatea  Mesteacăn, Maramureş  va fi sfiinţită duminică

Bisericia  „ Fericitul Arhiereu Iuliu și Nașterea Maicii Domnului” din localitatea  Mesteacăn, Maramureş  va fi sfiinţită duminică

Bisericia  „ Fericitul Arhiereu Iuliu și Nașterea Maicii Domnului” din localitatea  Mesteacăn, Maramureş  va fi sfiinţită duminică,  a anunţat Episcopia Greco- Catolică.

Potrivit aceleiaşi surse, ceremoniile religioase vor debuta, duminica, 10 septembrie 2023, la ora 10.

Sfințirea/Târnosirea unei biserici e un eveniment important, înzestrat de Biserică cu posibilitatea de a obține o indulgență plenară.

Potrivit Catehismului Bisericii Catolice (Compendiu), indulgența e „iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice meritată pentru păcate, iertate deja în ceea ce priveşte vina, pe care credinciosul, sub condiţii determinate, o obţine pentru sine însuşi sau pentru răposaţi prin slujirea Bisericii, care, ca împărţitoare a răscumpărării, împarte comoara meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor”.

Potrivit Manualului indulgențelor (ediția a IV-a), Aliae Concessiones 33.1.6, se acordă indulgență plenară creștinului care vizitează biserica în însăși ziua consacrării ei și rostește acolo cu evlavie „Tatăl nostru...” și „Crezul”.

Celelalte condiții pentru obținerea indulgenței plenare sunt cele obișnuite (cf. Normae de indulgentiis 20.1): (1) spovadă sacramentală, (2) împărtășanie euharistică și (3) „Tatăl nostru...” și „Născătoare” rostite la intenția Sfântului Părinte. De asemenea, e necesară dezlipirea de orice păcat, chiar venial.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, programată să înceapă la ora 11, va fi slujită în sobor de preoți. Vor fi deci suficienți preoți și timp suficient pentru ca toți cei doritori să se spovedească să poată să o și facă.

„În ziua sfințirii bisericii din Mesteacăn, vechea comunitate creștină din Mesteacăn se înnoiește. E o ocazie bună de a o rupe cu păcatul printr-o spovadă bună, făcută cu pocăință adânc lucrătoare, și de a ne apropia de Sfântă Împărtășanie, de care să nu ne mai despărțim niciodată. E și o șansă de a obține pentru unul din sufletele celor adormiți (sau pentru noi înșine) îndepărtarea oricărui obstacol care stă în calea vederii fericitoare a Făcătorului nostru” mai precizează în informarea sa episcopia.

Credit foto: Biserica Greco –Catolică Mesteacăn

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire